Controlor Financiar


Controlor Financiar

COR: 121121
ACREDITARE: ANC


E mai ușor să previi decât să combați!

Controlul Financiar Preventiv (CFP) are ca scop prevenirea încălcării dispozițiilor legale în vigoare și prevenirea producerii de pagube. CFP se execută asupra documentelor în care se consemnează operațiile ce se referă la drepturile și obligațiile patrimoniale ale unității, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.

Programul cursurilor teoretice și a activității practice este flexibil și adaptabil în funcție de nevoile cursanților.

Controlul financiar este: 

- o analiză permanentă pe o anumită perioadă a unei activităţi, a unei situaţii, pentru a-i urmări mersul şi a lua măsuri de îmbunătăţire; 

- o supraveghere continuă, morală sau materială, stăpânirea unei activităţi, a unei situaţii; 

- o revedere, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, o acţiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuţioasă; 

- o funcţie a managementului, un mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor; 

- procesul prin care realizarea cantitativă şi calitativă a sarcinilor sau lucrărilor şi performanţelor se compară cu obiectivele programate şi se indică măsurile de corecţie.

Controlul financiar preventiv se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor proiecte de operaţiuni economice, reprezentate în documente financiar-contabile, prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost definite.

Controlul financiar preventiv este o formă a controlului financiar ale cărei trăsături caracteristice sunt următoarele:

- se exercită înainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii supuse verificării sau înainte de lansarea (transmiterea) unui document în procesul economic;

- are drept scop identificarea şi eliminarea operaţiunilor care ar putea perturba  activitatea unităţii economice;

- contribuie la realizarea unui management eficient al activităţii desfăşurate de unităţile economice;

- se organizează în cadrul compartimentului financiar-contabil al unităţii economice.

Certificarea este esențială în orice ocupație,  ea atestă faptul că aveți cunoștințele necesare obținerii unui produs sau serviciu de calitate. De asemenea, reprezintă un plus în fața oricarui profesionist care nu este specializat in această activitate : certificarea înseamnă credibilitate.

Certificarea vă ajută în demersurile de accesare a fondurilor europene în activitățile suport ale proiectelor, oferind competențele necesare unei activități legale pe piața românească și internațională, inclusiv europeană. Obținerea unui certificat de perfecționare eliberat de http://www.anc.edu.ro  fiind obligatorie pentru orice viitor specialist în domeniul contabilității, care poate fi cooptat oricând într-un program de finantare european http://www.fonduri-ue.ro .

Ca urmare a absolvirii cursului de contabil veţi putea să evoluaţi cu succes în cadrul departamentelor de contabilitate din orice organizaţie de stat (minister www.guv.ro , societate națională, regie autonomă, administrație publică www.administratie.ro  sau administrație locală), ori privată în care veţi lucra, indiferent dacă este organizației multinațională www.eulerhermes.ro , străină sau românească,  ori un ONG www.just.ro/ro/registrul-national-ong

Cursul de contabil absolvit la noi vă oferă cunoștințe practice și teroretice suficiente pentru a începe o carieră de succes a unui profesionist în această activitate, dar și în cele conexe cu resursele umane!

Echipa noastra va fi alaturi de tine si dupa absolvire cu sfaturi si proiecte, iar daca doresti informatii si consultanță suplimentară vom fi mereu aici http://cursuriautorizate.eu/contact .

Competențe profesionale dobândite în urma absolvirii examenului ANC:

1.      Eficiența în comunicare. Obiectivul controlului financiar. Metodologia de lucru:

-          Comunicarea interactivă;

-          Munca în echipă;

2.      Organizarea activității de Control Financiar Preventiv (CFP):

-          Organizarea CFP;

-          Perfecționarea pregătirii profesionale;

3.      Efectuarea CFP. Elaborarea documentelor specific CFP:

-          Efectuarea CFP asupra documentelor și angajamentelor bugetare;

-          Efectuarea CFP asupra concesionării / închirierii de bunuri;

-          Efectuarea CFP asupra proiectelor de angajamente legale;

-          Elaborarea documentelor specifice CFP.

Competente profesionale necesare inrolare curs

Studii superioare (licență/master)

Acte necesare pentru inscriere

Carte de identitate

Studii superioare (licență/master)

Certificat de naștere

Certificat căsătorie/decizie divorț (dacă este cazul).

Competente profesionale dobandite in urma absolvirii

Eficiența în comunicare. Obiectivul controlului financiar. Metodologia de lucru:

Organizarea activității de Control Financiar Preventiv (CFP)

Efectuarea CFP. Elaborarea documentelor specific CFP: